Ziua Victoriei. Contra Iranului?

Marti, 8 mai 2018, Presedintele SUA, Donald Trump, anunta retragerea unilaterala a tarii din tratatul nuclear cu Iranul.

Nu am citit suficient de mult incat sa ma pronunt daca e un lucru bun sau rau pentru scopul primordial al politicii americane in relatia cu Iranul, impiedicarea acestuia de a dobandi arma atomica (cum Israel e singura putere nucleara din regiune, echilibrul zonei si existenta Israelului nu pot fi asigurate decat daca nicio putere rivala nu dobandeste bomba atomica). Scopul asta il avea si Obama cand a semnat acordul, Trump vrea sa-l realizeze cu alte mijloace (sanctiuni, bombe conventionale, astea). Dar niste elemente obiective putem sa enumeram.

1. Din punct de vedere juridic, acordul cu Iranul (the Joint Comprehensive Plan of Action) este un tratat international semnat de Iran la Viena (cum se face) nu doar cu SUA, ci si cu ceilalti membri permamenti ai Consiliului de Securitate al ONU: China, Franta, Rusia, UK si in plus cu Germania si cu UE ca persoana juridica. Decizia de retragere unilaterala a SUA din start creeaza imediat o relatie conflictuala cu aceste tari, presupunand ca ele vor vrea sa continue acordul (Iranul sigur va vrea pe termen scurt, macar ca sa-si demonstreze buna-credinta).

2. 8 mai 1945 este aniversata in Europa ca Ziua Victoriei (si ca ziua in care civilizatia europeana – cel putin jumatate din ea – a fost salvata de barbarie de catre America). Daca UE, UK, Franta si Germania vor vrea sa ramana in acordul cu Iranul, este foarte posibil ca SUA sa impuna sanctiuni companiilor europene care pastreaza relatii economice cu Iranul. Daca SUA va ajunge sa inghete activele Total, Shell si BP din America, avem deja un razboi economic intre America si Europa. Pentru ce? Iar daca lucrurile avanseaza spre razboi, putem reveni imediat la situatia din 2003 (razboiul din Irak), dar la puterea a doua, cu Europa de vest opunandu-se razboiului si cu Noua Europa (Polonia-Ungaria-jumatatea pesedista a Romaniei) aliata pana in panzele albe cu Trump (fara sa stie exact de ce). Asadar 8 mai 2018 poate deveni de fapt Ziua Marii Dezbinari a Vestului. Mi-ar placea deci sa fie o data pe care istoria sa o uite inaintea noastra.

3. Nu stiu daca se va ajunge la razboi, dar un efect imediat si vizibil pentru toata Europa (mai putin pentru fanii lui Trump din Romania, evident) va fi scumpirea benzinei/motorinei la pompa. In mod obiectiv, principalii beneficiari ai scumpirii petrolului vor fi Arabia Saudita (rivalul Iranului din regiune, ce coincidenta) si Rusia.

4. Pana acum, Trump a renuntat la TTIP si a scos unilateral SUA din 3 tratate internationale: TPP, Acordul de la Paris privind schimbarile climatice si Acordul cu Iranul. NATO nu e altceva decat tot un tratat international.

Conte, rocker, rege

Intamplarea a facut sa fiu in Franta chiar in zilele in care Franta a consacrat, ceremonios, dar décontractée, trecerea in nemurire a doi dintre fiii sai cei mai nobili: Jean d’Ormesson si Johhny Halllyday (bine, d’Ormesson era deja de mult nemuritor, ca membru si decan al Academiei Franceze). In toate cele 4 librarii in care am intrat era un gol la toate standurile de carti intre Michel Onfray si Erik Orsenna; probabil goale erau si standurile cu albumele lui Johhny. Intelectualul vedeta si cantaretul vedeta. Unul nascut in Rive Gauche in arondismentul 7, unul in Rive Droite in 9 (CU TOTUL ALTCEVA!). Unul conte din familie de diplomati cu 5 prenume, altul dintr-o familie simpla déchirée, cu nume inventat pentru a rezona mai usor cu (sacrilège!) importul de rock ‘n’ roll american. Contele insotit pe ultimul drum de academicieni, presedinti si alti membri ai elitei, rockerul de 700 de bikeri (plus inca aproape UN MILION de francezi sur les Champs). Amandoi iubiti unanim, sincer, passionellement, de publicul larg (bine, la ei publicul larg citeste carti) si amandoi reprezentand senin spiritul francez: energic, robust profesional, sofisticat, sentimental, un peu malicieux si, bien evidemment, şarmant.

Pierderea Frantei e mare pentru ca cei doi, alaturi de (putini) altii, erau un simbol al consensului in privinta valorilor, un simbol al acelei forte a unei culturi, a unei tari, de a-si uni concetatenii acasa si de a influenta deciziile altora afara (forta careia putem sa-i spunem, in dulcea limba a lui Molière, Soft Power).

Un astfel de simbol (poate chiar singurul cvasi-unanim acceptat de societate) avea si România in Regele Mihai.

2 minutes of hate

La ora fixa, in fiecare zi, sute de mii de oameni se opresc din orice fac si isi respecta constiincios ritualul minutelor de ura. Din nimic, se apuca sa urle si sa injure din tot adancul neputintei si ignorantei lor figura unui om care le apare pe ecrane. Un tradator sinistru, vinovat de toate atrocitatile care se intampla tarii. Si lumii, de fapt. Un om batran, carunt, cu ochi blajini-dar-nu-va-lasati-pacaliti, despre care nimeni nu stie nimic in afara de faptul ca a scris o carte cu un nume dinadins-provocator („Colectivismul oligarhic: teorie si practica”), pe care de altfel nimeni n-a citit-o.

Numele lui nu e, asa cum ati putea crede, George Soros, si actiunea nu se petrece la Antena 3 sau in articolele de un SENZATIONAL imposibil de epuizat ale unor „jurnalisti” spalatori de cadavre. Numele lui este Emmanuel Goldstein si actiunea se petrece intr-o carte.

Cartea se cheama „1984”. V-o recomand.

DECALOGUL Fake News

1. La Fake News nu se raspunde cu argumente, ci cu alte Fake News; se pot prezenta orice fapte brute, fara nicio legatura cu subiectul, cu conditia, desigur, sa fie false.

2. Poti sa creezi Fake News inspirandu-te din alte Fake News, nu se aplica legile drepturilor de autor (ar fi si culmea!).

3. Pe orice subiect specializat (economie, drept, tenis, schimbarile climatice) un specialist in Fake News pare publicului de social media mai bine pregatit decat un specialist in domeniile respective. Accepta repede asta si vezi punctele 1 si 2.

4. Inainte de orice Share, vezi data articolului. Si daca are un autor. De fapt, daca ai putin timp, poti sa citesti chiar tot articolul.

5. Mare atentie la share-uitul glumelor-stire gen Times New Roman! Se vor gasi suficient de multi in lista ta de prieteni care te vor acuza ritos ca raspandesti Fake News.

6. Cantitatea de Fake News se mareste cu cateva zile inainte de data alegerilor (oriunde ar fi ele). La fel si traficul de date dinspre servere rusesti.

7. Exista o singura diferenta intre Fake News si Hoax, si anume atitudinea fata de Morgan Freeman: stirea ca Morgan Freeman a murit e un hoax, stirea ca Nelson Mandela a murit insotita de poza lui Morgan Freeman e Fake News. In rest, ambele sunt la fel de daunatoare.

8. Nu da accept pe facebook la conturi infiintate ieri de domnisoare frumusele din Franta sau Brazilia. Problema nu e ca scopul lor e sa raspandeasca Fake News, ci ca persoana din spatele contului nu arata deloc, da’ deloc ca in poze (fake news, practic).

9. Orice informatie despre jafurile facute de PSD, oricat ar parea de Fake News, nu trebuie pusa la indoiala, e clar adevarata. Poti chiar sa mai pui de la tine un milion.

10. Nu pierde prea mult timp incercand sa verifici caracterul adevarat al unei stiri, concentreaza-te pe ce se poate schimba in realitate daca stirea e crezuta de un numar relevant de oameni. De exemplu, stirea ca o profesoara a fost data afara de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti ar trebui verificata riguros, ore intregi, prin analizarea si intelegerea sistemului de angajare a suplinitorilor la scolile din Bucuresti. Dar la ce naiba mai conteaza sistemul de angajare a suplinitorilor atata timp cat in comunicatul oficial al Inspectoratului se spune ca respectiva profesoara aduce prejudicii de imagine primarului general al Capitalei, Gabriela Firea? Bine, nu e exclus sa fie si asta Fake News.

That’s what makes us great

For more than 40 years, he protested against injustice all over the world. Whenever the system (any system) oppressed the common people, the Midwest workers, the Vietnam veterans, the sexual minorities, he was right behind them. He fought against racial discrimination, poverty in Africa, breaches of Human Rights, nuclear war, bathroom segregation laws and all sort of dictatorships. On 19 July 1988, he said to 300,000 people in East Berlin: „I’ve come to play rock and roll for you, in the hope that one day all barriers will be torn down.” And the barriers were torn down one year later (not to mention that he said it in German).

He refused the millions that Chrysler offered him for the song „Born in the U.S.A.” and told them the principles can’t be sold. He refused to sing in Sin City, the symbol of apartheid, and fought Reagan when this one thought that freedom and other values can be appropriated by politicians for their own purposes.

For more than 40 years, he was there in all the big moments: the racial fights, the recessions, 9/11, the Iraq war. Whenever he felt America and freedom were at risk, he was there. He is 67 now and he received last November the Presidential Medal of Freedom, the highest civilian distinction in the US. For most people this would be the perfect time to retire. But not for him. He chooses to start it all over again, against Trump this time. Because Bruce Springsteen is, simply, The Boss.

Mica Unire

30 martie 1856: Tratatul de la Paris pune capat Razboiului Crimeii (peninsula de care probabil ati mai auzit recent) si face in mod oficial cele 2 principate române autonome, sub garantia colectiva a Marilor Puteri (tineti minte conceptul, s-ar putea sa mai auziti de el in epoca Post-Trump si sa va ganditi cu nostalgie la momentele in care va vaitati de deficitul democratic si birocratizarea excesiva ale UE). Tratatul prevedea ca Marile Puteri urmau sa tina niste intalniri ca sa stabileasca ce naiba fac pe viitor cu principatele astea, primind asa un fel de aviz consultativ de la niste adunari ad hoc pe care le-au lasat românilor sa para ca decid si ei ceva (un fel de referendumuri, asa).

19 august 1858: se semneaza tratatul interguvernamental, deci practic rezultatele intalnirilor de mai sus intre marile puteri. Celor doua amarate de principate li se dadea oficial dreptul sa-si faca un fel de guvern si o curte de justitie comune (cu sediul in Focsani – deci Buzaul nu e-n Moldova, game over) si sa-si aleaga fiecare un sef (pe modelul presedintelui din Constitutia a doua franceza, care de altfel n-a fost decat unul, ca dupa aia i-a venit ideea geniala de a se proclama imparat – dar sa nu-i dam idei lui Trump).

5 ianuarie 1859: in Moldova e ales sef un tip care era considerat nepericulos de marile familii boieresti (nici de Iohannis n-o sa zic nimic) si mason, ca toata lumea.

Si aici greseala impardonabila la care nu te-ai fi asteptat de la rusi, turci, francezi, englezi (data viitoare cand lucreaza cu românii o sa fie mai atenti): au uitat sa scrie in tratat ca seful nu poate fi acelasi in ambele tari.

24 ianuarie 1859: in tara miticilor e ales sef acelasi tip. Oricine jurist va poate spune ca data unirii e data exprimarii acordului de vointa de catre a doua parte, deci cand vedeti politicieni care se duc la Iasi pe 24 sa aniverseze unirea sa stiti ca sunt populisti (glumeam, oricum sunt populisti si daca aniversau la Bucuresti sau la Paris, unde ar trebuie de fapt sa fie aniversarea, ca acolo s-a decis totul).

P.S. S-a facut si o versiune româna a tratatului din 1858, sa stie si astia ce urma sa li se intample. Nu stiu daca era cu litere chirilice sau nu, dar stiu ca numele sefului care urma sa fie ales in fiecare principat nu era principe, nici domn, nici macar domnitor: numele era cel slav, „hospodar”.

Un om, o lege

Istoricii au numarat 17 incercari, juristii 18. Unele foarte ingenioase: schimbarea regulilor de procedura privind stramutarea dosarelor (acestea fiind de imediata aplicare, indiferent de momentul inceperii proceselor), o noua lege privind o imunitate speciala acordata primilor 5 oameni din stat (printre care se numara intamplator si Presedintele Consiliului de Ministri). La orice avans de etapa al dosarelor lui, aliatii sai politici sareau ca arsi ca nu este vorba decat de razbunari ale judecatorilor de stanga si ca, oricum, castigarea alegerilor reprezinta un mandat clar dat de cetateni pentru lasarea lui Berlusconi in pace. Ca toti latinii, italienii au mai facut o bascalie, s-au mai burzuluit putin pe strazi, l-au mai criticat in sufragerie in fata televizoarelor deschise (pe posturile lui Berlusconi), pana si-a dat seama ca tara a pierdut 20 de ani, detinand doar rol de scena pentru un clown si „companiile” sale (did I just say clown? good luck, America, wherever you are).

In 2002, pe fondul nemultumirilor cauzate de criza financiara declansata in 2001, un partid nou format darama complet sistemul politic care guverna Turcia de peste 20 de ani, luand 2/3 din locurile parlamentare. Guvernul format nu poate fi condus insa de presedintele si fondatorul partidului, pentru ca exista o lege care impedica accesul condamnatilor penal la anumite demnitati, iar presedintele fusese condamnat (pentru ca recitase omul o poezie, dar asta e alta problema). In anul urmator, parlamentul modifica fara nicio opozitie respectiva lege, premierul de paie isi da demisia si astfel Recep Tayyip Erdoğan devine oficial cel mai puternic om din Turcia, pozitie din care sunt sanse mici sa mai plece vreodata.

In 2008, presedintele proaspat ales al Federatiei Ruse, Dmitri Medvedev vine in Duma de Stat cu o propunere complet neasteptata (glumeam): modificarea Constitutiei pentru largirea mandatului presedintelui la 6 ani. Era singura solutie legala care ii permitea lui Vladimir Putin sa redevina presedinte din 2012, dupa cele 2 mandate anterioare.

Si (abia) acum ajungem la Liviu Dragnea. Omul are 2 probleme care nu pot fi rezolvate decat prin modificarea unor legi:
a) legea 90/2001, care ii interzice sa devina prim-ministru. Prima varianta de rezolvare (sesizarea CCR facuta de bietul Ciorbea) a fost deja demarata, insa, pe langa faptul ca nu controleaza toata curtea, sunt mari sanse sa nu functioneze asa simplu, legea se va retrimite mai degraba in Parlament pentru punerea in acord cu decizia CCR etc. A doua varianta ar fi o eliminare a efectelor condamnarii in cadrul mai larg al unei gratieri colective date de Parlament sau prin OUG;
b) dosarul penal in curs in care, la cunostinta mea, este acuzat de instigare la abuz in serviciu. Problema asta poate fi rezolvata prin: modificarea in sensul indulcirii a conditiilor infractiunii de abuz in serviciu (deci a Codului Penal) sau printr-o amnistie.

Asadar, orice OUG sau lege de amnistie, gratiere colectiva sau modificare a conditiilor abuzului in serviciu sunt sanse sa fie facute in primul rand pentru Liviu Dragnea. In al doilea rand (si mult mai grav) adoptarea unor legi de asemenea anvergura pentru un singur om, pe langa relevarea carentelor democratice ale sistemului politic romanesc (pe care sa zicem ca le stiam), deschide calea catre o Romanie la fel de democratica cum va fi Turcia lui Erdogan si cum e deja Rusia lui Putin.

Leaving the table

Leaving the table in 2016:
David Bowie, Alan Rickman, Johan Cruyff, Prince, Bud Spencer, Leonard Cohen, Muhammad Ali, Fidel Castro, Emerson and Lake, Britain’s European adventure, American exceptionalism, Italy’s hopes to reform its political architecture and decency in politics.

Münchausen, baron PSD

Una din cele mai periculoase tendinte a PSD este folosirea minciunii brute ca instrument politic. E mai mult decat promisiunea a mii de kilometri de autostrada sau milioane de locuri de munca in campania electorala, e mai mult decat manifestarea sporadica a unor imaturitati in comunicare din partea unor lideri usor neexperimentati in marile dosare. E una din mostenirile politice ale statului (partidului-stat) comunist, potentat acum de iluzia aburirii usoare a unui electorat usor de manipulat.

Ipocrizia crancena, disproportia urlatoare dintre vorbe si fapte, dintre productia la hectar si porumbul din cosuri, dintre indicatorii economici machiati si fetele hade ale mizeriei din piete si gari. E acea minciuna sfidatoare, solemna, care s-a incetatenit in memoria colectiva a spatiului ex-comunist sub forma intrebarii de la Radio Erevan „E adevarat ca…”. Si care acum este si unul din principalele instrumente de politica interna ale Rusiei lui Vladimir Putin precum si (pana cand liderii occidentali or sa inteleaga ca au de-a face cu cineva care un lucru spune in conferintele internationale sau la ONU si cu totul altceva a facut sau va face) de politica externa.

E cu atat mai grav faptul ca se bazeaza pe un prezumat contract social, mostenit si el din perioada comunista, pe care unii dintre noi inca il cauta ca reper atunci cand stau cu spatele la viata pe care trebuie sa si-o ia singuri in maini. Un contract social fundamentat pe minciuna:  „Noi ne facem ca lucram pentru tine si totul merge bine, voi va faceti ca sunteti multumiti”.

E o tendinta care trebuie stopata. Prin vot, prin reactii politice, prin luari de pozitie, prin toate mijloacele, inclusiv (de fapt in special) in interiorul PSD. Daca nu, vom ajunge probabil ca, daca se da o lege de aministie a tuturor pedepselor de pana in 10 ani sa ni se comunice ca nu se pune problema sa iasa vreun puscarias pe strada, daca intra 3 tancuri rusesti in Galati ca e de fapt o gluma a celor in Braila si, daca se da o bonificatie speciala pentru protectia mediului celor care au biciclete e ca in bancul de la Radio Erevan: de fapt nu se da, ci se ia.

Democratizarea informatiei omoara democratia?

Abundenta de informatii le relativizeaza valoarea si le face egale intre ele. Mai ales intr-un mediu in care unitatea de masura a pertinentei informatiei e Vizualizarea. Vizualul poate demola incet constructia logica, rationala, abstractizarea in concepte,  notiuni si categorii; pe langa asta, Vizualizarea, transformata incet-incet in unica metoda de cuantificare a continutului, poate omori chiar adevarul bazat pe realitatea obiectiva. Abundenta de informatii ne schimba incet-incet si procesele cognitive. Cand singurul mediu informational in care ne miscam e cel in care putem sa ne alegem variantele care ne consolideaza opinia deja formata si sa le eliminam pe celelalte (de ex. facebook), ajungem usor sa ne supraestimam competenta si sa dam cu flit variantelor fundamentate pe expertiza adevarata sau pe realitate; s-au facut deja studii pe tema asta.  Informatia se democratizeaza, dar cu pretul adevarului.

Asta influenteaza si modul in care votam?

La inceputurile democratiei cu vot universal, lumea vota in functie de interesele de clasa. Apoi, in cea mai mare parte a secolului XX, cu meritul Razboiului Rece, votul s-a impartit in mare intre solutiile economiei de piata si cele ale economiei socialiste. Se pare ca intram, cu acest conflict din ce in ce mai clar intre  globalisti si nationalisti, intr-o noua etapa: alegerile majore vor fi intre solutii identitare. Poate e putin normal sa-si caute o noua identitate oamenii din tarile bogate, care au ce baga sub nas, isi pot satisface fara restrictii toate nevoile, inclusiv cele mai nebunesti, si de cel putin o generatie nu se mai simt legati de valorile impuse in mod traditional pana atunci (religia crestina cu regulile ei, un mediu socio-profesional predictibil, familia insasi, armata obligatorie etc.). Dar asta nu mai conteaza. Problema cu solutiile identitare e ca ele sunt irationale; practic, vei vota orice politician care iti vinde, fara argumente logice si verificabile pe durata mandatului, o identitate in care te regasesti si in care te simti aparat (de imigranti, de tigani, de mexicani, de Putin, de teroristi, de casatorii gay etc.). Sondajele mai arata ca mediatizarea exacerbata a unui pericol bate chiar riscul plauzibil de a-l infrunta: Frontul National are scoruri record in comune din fundul Alsaciei care n-au vazut picior de algerian, iar in cadrul UE cei care pun terorismul islamic pe locul 1 al al temerilor sunt croatii, romanii, cipriotii si luxemburghezii. Cei care se simt uitati sau exclusi de politicile „mainstream” au posibilitatea  de a se uni mai usor cu altii ca ei si de a da astfel forta politica celor rupti pana acum de agenda publica. Alegatorii vor fi din ce in ce mai greu de convins cu solutii rationale de viitoare politici publice si din ce in ce mai usor de convins cu argumente irationale, comunicate prin mesaje media cu multe Vizualizari.

Si aici intervine responsabilitatea mai mare a politicienilor. Stim ca razboiul cu alegatorii l-a pierdut de mult responsabilitatea. Americanii vor sa ramana „the greatest nation on Earth”, dar sa nu mai fie jandarmul mondial cu trupe peste tot; locuitorii Sectorului 1 din Bucuresti vor sa aiba loc de socializare si activitati sportive pe Kiseleff ca la Paris si Londra, dar vor sa poata merge in continuare cu masina pe acolo; francezii vor sa aiba cea mai competitiva economie din Europa, dar cand se implinesc cele 35 de ore sa sparga usa. In mod obiectiv (cat mai exista asa ceva), societatea informationala face liderii politici mai slabi pentru ca le poate releva mai repede carentele (cele morale, caci cele de competenta oricum n-or sa mai conteze) si ii obliga sa comunice cat mai mult pentru o audienta cat mai larga, ceea ce n-are cum sa nu genereze mai devreme sau mai tarziu o concluzie care se bate in cap cu altele.

Un lider mare nu e cel care spune alegatorilor ce vor sa auda. Un lider care propune referendumuri ca sa castige voturi (despre iesirea din UE, avort sau definirea familiei traditionale), stiind ca asta introduce conflicte suplimentare inutile in societate, e un lider mic , care a renuntat la ideologie si a luat-o pe scurtatura lipsei de responsabilitate care se cheama populism. Asta e marea provocare a democratiei in viitor: sa gaseasca lideri politici  cu viziune, responsabili, care sa propuna solutii concrete, politice, economice, rationale, urmaribile in aplicarea lor. Solutiile irationale, identitare, bazate pe ethos, religie, morala sau pe diabolizarea Celuilalt, sunt cel mai scurt drum catre disparitia democratiei. Iti trebuie viziune ca intelegi ca poporul e capricios si activeaza la stimuli irationali si ca raspunderea ta nu se poate ascunde niciodata in spatele unui referendum.Iti trebuie viziune sa intelegi ca nu poti sa iei intotdeauna decizii care sa multumeasca mai mult de 50% din electorat, la fel cum nu poti sa amani la nesfarsit sa te pronunti asupra unor subiecte de frica sa nu superi electoratul. Degeaba te bucuri ca votantii tai pun botul la o campanie online bazata pe informatii inselatoare (dar cu multe Vizualizari), ei pot face acelasi lucru la indemnul unui dusman politic peste cateva luni si pot incerca sa te dea jos inainte de sfarsitul ciclului electoral. In politica, iti trebuie viziune (si cojones) sa spui Da sau Nu.

Vizualizare contra Viziune.